Despre noi
Fundaţia – Centrul Creştin Social Medical de Zi este un AŞEZĂMÂNT care îşi desfăşoară activitatea sub auspiciul Bisericii Ortodoxe Române cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Aşezământul se află în Municipiul Sighişoara, Str. Târnavei, Nr. 45, Judeţul Mureş şi este sub directa supraveghere şi purtare de grijă a PC Preot Ovidiu Dan, Protopopul Sighişoarei, ajutat de oameni inimoşi şi cu suflet bun. Fundaţia - Centrul Creştin Social Medical de Zi, s-a constituit pe baza Proiectului Phare 2004, Coeziune Economică şi Socială, Schemă de investiţii şi Servicii Sociale, Finanţare Nerambursabilă şi funcţionează pe baza unui parteneriat între Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sighişoara, Protopopiatul Ortodox Român Sighişoara, Asociaţia Pro - Sighişoara, Elveţia, Primăria Municipiului Sighişoara şi Consiliul Judeţean Mureş.
Scopul Fundaţiei este îmbunătăţirea asistenţei sociale acordate unei categorii vulnerabile a populaţiei vârstnice de toate confesiunile din Sighişoara şi împrejurimi, - prin servicii social - medicale şi creştine, care corespund nevoilor persoanelor vârstnice dependente sau aflate în imposibilitatea de a-şi acoperi nevoile minime, vârstnici suferinzi de boli cronice, care au probleme sociale, vârstnici fără familie sau abandonaţi.
Fundația C.C.S.M.Z. este acreditată cu licență de funcționare pe servicii sociale, medicale și religioase:
- Centrul Creștin Social Medical de Zi – 40 beneficiari
- Locuință Protejată - în regim rezidențial – 9 beneficiari
- Cantină – 60 beneficiari
La parter ( 204,64 mp ):
- sală pentru servit masa, sală pentru activităţi recreative
- birou administrativ , băi, grupuri sociale, 1 bucătărie, 1 spălătorie
- 2 cămări pentru alimente, 2 magazii, cameră frigorifică modernă
La etaj ( 333.36 mp ):
- 5 saloane cu câte 2 paturi, sală pentru kinetoterapie - recuperare
- cabinet medical, grupuri sociale
- magazie pentru materiale sanitare şi medicamente